Zeci de mii de cai putere pe rooftop-ul Veranda Mall

0
54

Cele mai senzaționale 200 de mașini tunate din țară își dau întâlnire la a doua ediție a EuroCar Rooftop Meet, în weekend-ul 11-12 mai, în parcarea supraterană de la Veranda Mall. Evenimentul organizat de Streetmaniacs – cea mai mare comunitate de pasionați de autoturisme modificate, reunește mașini care ajung chiar până la 800 de cai putere.

Intrarea este gratuită pentru vizitatori și vor putea interacționa atât cu proprietarii, cât și cu bijuteriile acestora pe patru roți, în intervalul orar 10:00-18:00, sâmbătă și duminică.

În prima zi a evenimentului cei peste 80.000 de cai putere ai mașinilor vor putea fi auziți și puși la treabă printr-o serie de concursuri menite să țină cu sufletul la gură audiența.

Limbo cu mașini – Concurenții experimentați trec pe rând cu mașinile printr-o poartă care coboară la fiecare trecere, eliminând din mașini, iar mașina cu cea mai joasă gardă iese câștigătoare.

Airride battle – Două mașini dotate cu suspensie pe aer, puse față în față, vor “dansa” pe muzică, iar cea mai aplaudată mașină de către spectatori va câștiga.

Loudest pipes – Cele mai gălăgioase turații vor fi măsurate și auzite la Veranda Mall, și bineînțeles, cea mai gălăgioasă mașină va fi desemnată câștigătoare.

EngineBay – Concurenții își ridică capota motorului pentru ca acesta să fie jurizat, iar mașina câștigătoare este cea mai bine modificată și cu motor personalizat.