Weekend de poveste la Domeniul Dracula Daneș! Începe Dracula Horse Festival!

0
65

Un weekend de poveste ne promit organizatorii Dracula Horse Festival. Începând de vineri, 27 septembrie și până duminică 29 septembrie la Domeniul Dracula Daneș de lângă Sighișoara va avea loc cea de a doua ediție Dracula Horse Festival. Anul acesta festivalul se anunță a fi de poveste și de povestit.

Programul festivalului cuprinde pe lângă spectacole cu cai de rasă și acrobații ecvestre și concert cu trupa Voltaj și multe activități în aer liber.

Vineri, ziua 0 a festivalului este dedicată exclusiv persoanelor cu abonamente, iar cei prezenți la Domeniu vor putea lua parte la diferite spectacole printre care „Spectacolul Carrousel al celor 6 cai friesiani”, „Concert Andrei Petru”, „Cinema Garden”, iar seara de vineri se va încheia cu concertul celor de la „Rock Affair” și un foc de tabără.

Ziua de sâmbătă va începe așa ca-n povești, cu o paradă a caiilor acompaniată de Fanfara Sighișoara. Printre cele mai spectaculoase activități din ziua de sâmbătă se numără spectacolele lui Denis Ștefan, actorul care a renunțat la viața de pe micile ecrane și s-a dedicat pasiunii lui pentru cai. Acesta va susține mai multe spectacole în cadrul Dracula Horse Festival printre care spectacole de tras cu arcul de pe cal, dar și demonstrații de dresaj natural. Georgiana Neselean și Ionuț Ozoreanu vor surprinde mulțimea și vor duce adrenalina la cote maxime cu spectacolele lor de cascadorii ecvestre și acrobații călare.

Seara se va încheia cu un concert extraordinar al trupei Voltaj în Arena Cailor.

Ziua de duminică se anunță cel puțin la fel de interesantă ca și cea de sâmbătă cu multe spectacole cu cai, dar și concerte de muzică live.

O mare parte din zona festivalului va fi amenajată în stil medieval și persoanelor prezente vor lua parte la un turnir medieval și la activități care aveam loc în perioada medievală. Aceasta zona este cu siguranța una dintre atracțiile principale ale evenimentului.

De menționat este faptul că în zona de festival există multe spații acoperite unde vor avea loc diferite activități și ateliere tematice, de la ateliere de potcovit, până la ateliere dedicate copiilor. Alte activități din festival frumoase sunt filmele care vor fi difuzate în aer liber și cu decoruri deosebite de toamnă, dar și zona de barbeque unde veți putea încerca preparatele transilvănene gustoase. Nici cei mici nu au fost uitați și pentru ei a fost amenajată o zona specială unde vor putea să se bucure de diferite activități, dar și să viziteze mini grădina zoologică de la Domeniu.

Programul festivalului poate fi verificat pe site-ul oficial: draculahorse.ro

Biletele pentru festival mai pot fi achiziționate de pe www.iabilet.ro și www.entertix.ro