Vrei un bronz frumos şi uniform? Foloseşte un autobronzant! Iată câteva sfaturi

0
O piele bronzată fără stat la soare se obţine cu un autobronzant. Învaţă cum să ai pielea arămie cu aplicarea unei creme autobronzante!
Aplicarea unei loţiuni autobronzante trebuie să fie ultimul pas al ritualului tău de înfrumuseţare. Dacă trebuie să te epilezi cu ceară, să foloseşti aparatul de ras sau să-ţi faci pedichiura este foarte important să le faci înainte de a aplica loţiunea autobronzantă. Toate acestea pot îndepărta substanţele autobronzante, afectând serios rezultatul final.
Exfoliază
Autobronzarea este de fapt o colorare a stratului superior de celule. Iar dacă la suprafaţa pielii tale sunt mult celule moarte, care în câteva zile sunt eliminate, efectul de bronz va fi îndepărtat odată cu ele. Pe de altă parte, zonele cu piele uscată vor fi mai intens colorate decât restul corpului. Prin urmare, pentru ca pielea ta să rămână arămie cât mai mult timp şi rezultatul să fie unul uniform, este absolut necesar să-ţi exfoliezi tot corpul. Încearcă o cremă pentru gomaj, iar dacă preferi variantele naturale, masează-ţi tot corpul cu o pastă obţinută din bicarbonat de sodiu amestecat cu puţină apă, apoi clăteşte-te bine.
Nu aplica imediat după duş
Este foarte important ca pielea să fie foarte bine uscată înainte de a folosi loţiunea autobronzantă. Şterge-te bine şi aşteaptă cel puţin zece minute, pentru ca pielea ta să se usuce complet.
 Începe de jos în sus
Această tehnică te ajută să uniformizezi perfect şi să eviţi petele. Cu mâinile curate sau cu mănuşi din latex, masează cu mişcări circulare aplicând aproximativ o linguriţă de produs odată. Începe cu gleznele, apoi urcă spre pulpe, abdomen, trunchi şi umeri, lăsând braţele la final.
sursa:eva.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.