Vara aceasta o trăiești la cinema: nu rata cele mai tari filme în 4DX

0
95

Fie că îți plac filmele de acțiune și aventură, de groază, comediile sau animațiile, filmele în format 4DX vor face vara aceasta și mai palpitantă la cinema. Doar în sala 4DX vei avea parte de o vizionare care activează toate cele cinci simțuri. Vei simți cu adevărat că faci parte din film, datorită efectelor de mișcare a scaunelor și a celor de mediu, care sunt perfect sincronizate cu acțiunea de pe marele ecran.

 

Formatul 4DX reprezintă îmbinarea perfectă dintre cele mai noi și mai spectaculoase premiere și sala de cinema, unde scaunele high-tech mobile, cu mişcări fluide şi dinamice, şi efectele de mediu, precum vântul, ploaia, ceaţa, fulgerele, bulele de săpun sau mirosul, te fac să trăiești orice film pe pielea ta.

Printre filmele de care te vei putea bucura în format 4DX vara aceasta:

  1. The Secret Life of Pets 2 (din 14 iunie)

The Secret Life of Pets 2 se întoarce cu partea a doua și ne poartă din nou în lumea secretă a animăluțelor de companie, cu noi peripeții și aventuri atunci când acestea sunt singure acasă. Filmul reprezintă și debutul lui Harrison Ford în industria filmelor de animație, actorul împrumutându-i vocea câinelui morocănos de la fermă, Rooster.

  1. Men in Black: International 3D (din 21 iunie)

Bărbații în Negru au protejat întotdeauna Pământul de răufăcătorii din Univers, însă în această nouă aventură ei se confruntă cu cea mai mare amenințare de până acum: o cârtiţă infiltrată chiar în organizaţia lor. Filmul este lansat la șapte ani distanță față de ultimul film lansat al francizei, Men in Black 3, și la 22 de ani de la primul film Men in Black.

  1. Toy Story 4 3D dublat (din 28 iunie)

Când o nouă jucărie, Forky, se alătură găștii lui Woody, o călătorie alături de prieteni vechi și noi dezvăluie cât de mare poate fi lumea pentru o jucărie. La 24 de ani după primul Toy Story, actorul Tom Hanks (vocea lui Woody) a declarat că sfârșitul filmului a fost atât de emoționant încât nici nu și-a putut privi echipa în timp ce înregistra ultimele replici, a fost un moment “istoric”.

  1. Child’s Play (din 28 iunie)

O mamă îi oferă în dar fiului ei o păpușă de jucărie pentru ziua lui de naștere, fără să știe de forțele sinistre care stau ascunse în ea. Filmul este o reinventare a clasicului horror cu același nume din 1988, având ca personaj principal păpușa Chucky, de această dată o păpușă robotizată de necontrolat și nu posedată ca în franciza originală.

  1. Spider-Man: Far From Home 3D (din 5 iulie)

În urma evenimentelor din Avengers: Endgame, Spider-Man, aflat acum în vacanță în Europa cu prietenii, trebuie să facă față unor noi amenințări într-o lume care s-a schimbat pentru totdeauna. Cel de-al 23-lea film al universului cinematic Marvel (MCU) încheie Faza III a MCU, începută cu Captain America: Civil War în 2016.

  1. Annabelle Comes Home (din 12 iulie)

Deși era închisă în camera sigilată cu artefacte supranaturale din casa demonologiştilor Ed și Lorraine Warren, păpușa Annabelle se “întoarce” și trezește și celelalte spirite malefice din încăpere care încep să o bântuie pe fiica lor și pe prietenele acesteia. Acțiunea din cel de-al 3-lea film Annabelle se întâmplă după cea din primul film, imediat după ce Ed și Lorraine Warren au luat păpușa.

  1. The Lion King 3D (din 19 iulie)

Disney ne poartă într-o nouă călătorie în savana africană, acolo unde se naște un viitor rege. După moartea regelui Mufasa, tânărul leu Simba își asumă rolul de viitor conducător, însă exilat fiind, află adevăratul sens al responsabilității și al curajului cu ajutorul unor noi prieteni făcuți pe parcurs. Vocea regelui leu Mufasa este aceeași din filmul original din 1994, vocea actorul James Earl Jones.

Pentru experiența autentică și completă a formatului 4DX, iubitorii de filme și adrenalină sunt așteptați în sălile 4DX, disponibile doar în multiplexurile Cinema City din Mega Mall București, City Park Constanța, Shopping City Timișoara, Iulius Mall Cluj și Brăila Mall.

Despre 4DX

Experimentează cinema-ul care îți activează toate cele 5 simțuri, doar în sălile 4DX de la Cinema City România. Cu efecte uluitoare precum apa, vântul, mirosul sau lumina, sincronizate cu acțiunea de pe ecran, vei fi cu adevărat transpus din scaunul de cinema în film. Și că tot vorbeam despre scaun – acesta de mișcă.

Scaunele high tech mobile se vor mișca odată cu acțiunea din film, făcându-te să simți pe pielea ta că ești parte dintr-o urmărire de mașini, că ești în mijlocul unei furtuni sau că navighezi pe ape agitate. O experiență incitantă dacă ești singur, dar și mai bună alături de prieteni, formatul 4DX este cel mai captivant mod de a urmări un film la Cinema City.

Despre Cinema City România

Cinema City România oferă cinefililor cele mai inovatoare și mai cool concepte de cinema: IMAX (săli cu cele mai mari ecrane din țară, cu imagini clare ca lacrima și un sunet impresionant), 4DX (experiența cinematografică absolută, pentru toate cele 5 simțuri) și VIP (cină & film în prețul unui singur bilet). Cel mai nou concept VIP premium poate fi experimentat, deocamdată, la Cinema City din ParkLake București, urmând să fie disponibil curând și în Timișoara. Astfel, cu fiecare nou multiplex deschis și cu fiecare nouă tehnologie adusă, misiunea Cinema City este de a pune la dispoziția tuturor cel mai bun loc pentru a vedea un film.

Cinema City România are 26 de multiplexuri, cu un total de 237 de săli, în 19 oraşe din ţară: Bucureşti, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Constanţa, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Galaţi, Iaşi, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Timişoara.

Compania reprezintă cel mai mare operator de cinematografe din România și face parte din Cineworld Group, al doilea mare lanţ de cinematografe pe plan mondial.