Tot ce trebuie să știe pacientul înainte de o operație

0
Foto: 123rf.com.

O intervenție chirurgicală este, pentru cei mai mulți dintre pacienți, o experiență stresantă. Frica de operație în sine sau de anestezie, eventualele complicații care pot să apara preoperator, intraoperator sau postoperator și o recuperare anevoioasă, sunt temeri care însoțesc pacientul pe parcursul întregului proces. Știind, însă, pas cu pas, cum vor decurge lucrurile, de la pregătirea pentru operație până la externare și respectând toate indicațiile medicale, n-ar trebui să existe niciun motiv de teamă.

Pregătirea pacientului înainte de operație, întâlnirea dintre chirurg și pacient în cadrul unei prime consultații, este fundamentală. Cu acest prilej chirurgul va trebui să explice pacientului, pe înțelesul lui, tot ce se va întâmpla înainte de operație, în timpul acesteia și după, și să răspundă tuturor întrebărilor așa încât consimțământul pentru intervenție să fie unul informat.

Cu excepția intervențiilor chirurgicale de urgență, operațiile sunt programate, fiind necesară o perioadă de timp în care să se efectueze o serie de investigații. De obicei, pacienții (în speciali cei oncologici), în afară de afecțiunea de bază prezintă o încărcătură patologică destul de complexă. În funcție de problemele de sănătate existente, se vor efectua controale de specialitate (cardiologie, pneumologie, nefrologie, diabetologie etc).

În cazul pacienților care nu au și alte afecțiuni, o electrocardiogramă este suficientă dar obligatorie. Vor mai fi efectuate analize de sânge, în vederea obținerii unei imagini de ansamblu asupra statusului biologic al pacientului.

Revenind la pacientul oncologic care necesită intervenție chirurgicală, este foarte important ca analizele să stabilească dacă acesta suferă de anemie, pentru a fi corectată înainte de operație. Corectarea anemiei are o importanță crucială în bunul mers al intervenției și în recuperarea postoperatorie. Intervențiile chirurgicale nu pot avea loc până când afecțiunile nu sunt tratate sau compensate medical, scopul fiind evitarea riscului apariției complicațiilor.

„Dacă dispunem de aceste analize cu 2-3 săptămâni, o lună înainte de intervenția chirurgicală, putem să corectăm aceste tare. Fie că e vorba de administrare de fier oral (în cazul în care anemia nu este foarte severă, deficitul de fier nu este major), fie că apelăm la o administrare de fier intravenos (care, cu noile preparate, se poate realiza într-o singură ședință, în varianta de internare de zi), fie că apelăm la colegul hematolog sau oncolog pentru administrare de substanțe care să determine practic o explozie a măduvei osoase, care să producă cantități adevcate de hemoglobină”, a explicat prof. dr. Stelian Mogoanță, medic primar chirurg.

În cazul celor care suferă de boli cronice severe, medicul specialist va interveni pentru ajustarea tratamentului sau va prescrie, temporar, o medicație de substituție.

Permis și interzis înainte și după operație

Contrar mitului care se perpetuează, în ziua de dinaintea operației pacientul are voie să mănânce. Mai mult, este chiar recomandat să o facă, să servească trei mese, însă alcătuite din preparate ușor digerabile. De asemenea, are voie să consume lichide (apă, ceai). Consumul de lichide însă va fi oprit în ziua operației, cu două ore înainte de aceasta, pentru a evita producerea de vărsături în timpul inducției anestezice.

În funcție de operație, alimentația se va putea relua după 12 ore, cu lichide sau semisolide, iar după 24-48 de ore se poate reveni la o alimentație normală, dar ușoară. Se vor evita fructele și legumele proaspete, care fermentează și provoacă balonare excesivă.

O plagă necomplicată va fi lăsată nepansată după 48 de ore de la operație. Și tot după 48 de ore pacientul se va putea spăla, apa având efect benefic în vindecare.

Ce se întâmplă în ziua operației

În dimineața intervenției se va realiza toaleta preanestezică, iar în momentul în care echipa operatorie este pregătită, pacientul este condus la sală și preluat de anestezist. Acesta va obține de la pacient acordul pentru unele manevre precum plasarea unei sonde urinare sau realizarea unei transfuzii intraoperator, în caz de sângerare.

Intervențiile chirurgicale se desfășoară în anestezie generală, pacientul nu simte absolut nimic și se trezește într-o zonă specială, de post-anestezie, cu durere minoră sau chiar fără durere (în intervențiile laparoscopice sau realizate cu ajutorul roboților durerea este semnificativ diminuată).

Reluarea mobilității și funcțiilor fiziologice

Mulți pacienți, la sfârșitul zilei în care a avut loc operația se pot ridica și se pot deplasa singuri până cel puțin la baie. În următoarele zile mobilitatea este recăpătată, se suprimă sonda urinară iar funcțiile fiziologice sunt reluate. Spitalizarea este redusă la minim, niciun pacient nu va sta internat mai mult timp decât este necesar ca medicul să îl supravegheze îndeaproape, pentru că cea mai bună și rapidă recuperare se face acasă, în mediul familial.

De ce să nu te temi de anestezie

În intervențiile practicate în zona abdominală joasă, a membrelor inferioare sau a perineului, se folosește de obicei rahianestezia sau peridurala, așa încât pacientul rămâne conștient. În chirurgia digestivă înaltă și în patologia oncologică este nevoie de anestezie generală. Substanțele utilizate în prezent fac ca riscurile să fie mult diminuate. În combinarea substanțelor anestezice, anestezistul ține cont de particularitățile fiecăruia (greutate, procent de grăsime, musculatură), de căile de  metabolizare, de starea de funcționare a rinichilor și ficatului. În aceasta constă priceperea și… magia anestezistului, care va ajusta dinamic dozele, în funcție de parametrii pacientului pe parcursul desfășurării intervenției chirurgicale.