Topeşte kilogramele cu ajutorul dietei cu fructe

0
Foto: Pinterest

O astfel de dietă e o alegere optimă pentru câteva zile, mai ales după o perioadă cu mese îmbelşugate, cum au fost cele de sărbători. Pe termen lung, o alimentaţie bazată pe fructe poate deveni ceva extrem, fiind recomandată doar ca o metodă de a-ţi detoxifia organismul.

Consumul de fructe are un alt efect asupra corpului tău decât cel de dulciuri procesate sau de sucuri. Fructele nu oferă organismului doar zahăr (conţinut de acestea în mod natural), ci şi fibre, apă, vitamine, minerale, antioxidanţi şi enzime. Acestea din urmă sunt substanţe nutritive care te ajută să procesezi lent conţinutul de zahăr din fructe. Prin urmare, zaharurile din fructe nu au, asupra sănătăţii, efectele negative produse de zahărul rafinat. 
Ce câştigi din «dulciurile» naturale 
Fructele sunt cunoscute pentru conţinutul lor ridicat de antioxidanţi, substanţe care previn îmbătrânirea prematură, vitamine, minerale, electroliţi şi fibre. 
Pe lângă această listă bogată de nutrimente, fructele conţin şi multă apă, aşa că un consum corespunzător de fructe este echivalentul unei bune hidratări. În plus, favorizează tranzitul şi combat aşa-numita „burtă“. Nu în ultimul rând, unele fructe sunt slabe caloric şi pot fi consumate fără teama că produc îngrăşare. 


Meniu bazat pe fructe

  • Micul dejun: pune, în blender, două banane, câteva afine şi 100 de grame de iaurt cremos.
  • Gustare de dimineaţă: o mână de fructe deshidratate.
  • Prânz: un bol mare cu salată de fructe în care ai pus portocale, kiwi, mere, ananas şi banane.
  • Gustare de după-amiază: câteva smochine uscate.
  • Cină: un bol cu felii de avocado, castraveţi şi roşii, peste care presari ulei de măsline, lămâie, sare şi piper.
  • Desert: câteva migdale crude.

Află mai multe din ”Click! pentru femei”!