Săptămâna culinară la Târgul de Crăciun din Cluj Napoca

0
2

Cea de-a doua săptămână a fost dedicată copiilor, astfel că activitățile au fost pregătite special pentru cei mai mici membri ai familionului. Aceștia s-au putut bucura de animații stradale, ateliere creative la Căsuța lui Moș Crăciun și spectacole de teatru ale poveștilor: „Punguța cu doi bani”, „Cenușăreasa”, „Fram, ursul polar”, „Scufița Roșie”, „Muzicanții din Bremen”, și „Frozen” – o adaptare a filmului animat.

De asemenea, în data de 5 decembrie, Piața Unirii a fost vizitată de Moș Nicolae, iar în zilele următoare, copiii s-au putut bucura de vizita lui Moș Crăciun în fiecare seară.

Nu a lipsit nici programul de la scenă. Cei care au rămas în Piață după spectacolele de teatru s-au putut bucura de concerte ale artiștilor Radu Farcane și The Beat, Armonia Music, Score Band, Patriciu Pop și de spectacole muzicale ale Școlii „Elf” și a Corului Oastea Domnului.

Distracția continuă cu săptămâna culinară, care va avea loc din 10 și până pe 16 decembrie, cu activități noi, precum demonstrații și ateliere culinare. Vor fi, în continuare, și animații stradale, concerte, ateliere la Căsuța Moșului și colinde în fața bradului.

Programul săptămânii culinare de la Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca

 –Programul de la scenă:

Spectacol al Liceului de Teatru și Coregrafie „Octavian Stroia”;

Concert susținut de Patricia Labou;

Concert al Școlii de Muzică „Tudor Jarda”;

Concert susținut de Cătă la Lookru cu Mircea Baniciu, Victor Socaciu, Cătă & Sandy și Adrian Ivanițchi;

Concert al trupei Natif;

Concert susținut de Taraf de Caliu;

Concert susținut de Patriciu Pop;

-Spectacole culinare:

Spectacol culinar cu dulciuri;

Spectacol culinar cu bucătărie italiană;

Spectacol culinar susținut de La Casa;

Spectacol culinar cu bucătărie turcească;

Spectacol culinar susținut de Familia Moldovan;

Spectacol culinar susținut de Chef Horia Șimon;

-Ateliere organizate de Oameni mici și Mari la Căsuța lui Moș Crăciun:

Jucării din textile;

Jucării și decorațiuni din lână;

Modelaj din lut

-Ateliere culinare;

-Animații stradale cu un prinț, o prințesă, Scooby Doo, Clownița, Anna, Elsa, Kristoff, Omul de Zăpadă, Spartacus, Harry Potter, Tigrul, Crăiasa Zăpezii, păpuși și personaje gigant și spiriduși;

-Povești la Gura Sobei.

Crosul Spiridușilor

Nici anul acesta nu trece fără un Cros, astfel că pe data de 15 decembrie, de la ora 18:00, suntem invitați să alergăm și să facem o faptă bună. Crosul Spiridușilor va avea 6 kilometri în total, cu un traseu de 3 kilometri parcurs de două ori:

Piața Unirii Est – Strada Iuliu Maniu – Strada Baba Novac – Strada Eroilor – Strada Universității – Strada Brătianu – Strada Baba Novac – Strada Kogălniceanu – Strada Universității – Strada Napoca – întoarcere – Strada Napoca – Piața Unirii.

Și ca totul să fie mai distractiv și în ton cu sărbătorile, organizatorii ne încurajează (ba chiar insistă) să ne îmbrăcăm frumos, în costum de Moș Crăciun sau de Spiriduș. Bineînțeles, puteți veni și costumați în reni, elani,  cutii de cadou, globuri, brazi – fiți creativi!

Kitul de alergător presupune o donație de 50 de lei, iar fondurile obținute după finalizarea evenimentului din taxele de participare și sponsorizări vor fi donate către Asociația Acasă, pentru achiziționarea de materiale de construcții pentru locuințele unor membri vulnerabili ai comunității noastre.

Detalii despre eveniment, regulamentul de concurs și modul în care vă puteți înscrie găsiți pe site-ul partenerului nostru, www.runnersclub.ro/crosulspiridusilor.