Avand in vedere ca este luna Martie si cu pasi repezi se apropie sarbatoarea mucenicilor, bucatarul chef de la restaurantul Cocosu Rosu ne dezvaluie o reteta inedita de mucenici .Mucenici moldovenesti. „Forma mucenicilor moldovenesti este asemantoare cifrei 8 si sunt facuti din aluat de cozonac, de post sau de dulce, unsi cu miere si pudrati din belsug cu nuca „ a declarat bucatarul chef de la restaurantul Cocosu Rosu.
Ingrediente – Mucenici moldovenesti (8-9 mucenici)
500 g faina
25 g drojdie proaspata/7 g drojdie uscata
70 g ulei
5 linguri rase de zahar
260 ml lapte de soia/lapte/apa
1 varf sare
coaja portocala
nuca
miere
Mod de preparare – Mucenici moldovenesti
Punem faina intr-un vas, iar in centrul ei adaugam drojdia dizolvata in laptele sau apa calduta, uleiul, zaharul si coaja de portocala.
Framantam pana prinde consistenta dupa care adaugam un varf de cutit de sare si framanatam pana obtinem o biluta elastica.
Formam snururi lungi si nu foarte subtiri de aluat din care formam ulterior mucenici in forma de 8. Le lasam la crescut 1 ora dupa care le pensulam cu putina apa calduta sau lapte de soia.
Coacem mucenicii in cuptorul preincalzit la 180°C, pentru 15-20 minute.
Incalzim mierea pe foc mic, cca 1 minut, pana devine putin mai fluida.
Pensulam mucenicii moldovenesti calzi cu mierea calda, ii pudram cu nuca din belsug si ii servim. Sunt divin de pufosi!