Povestea de succes a tinerei care a înfiinţat o companie de modă care a ajuns celebră în toată lumea

0

Gorjeanca Alina Cîrstea, în vârstă de 31 de ani, se află în spatele brand-ului românesc de succes „Cristallini“. Aceasta este fiica liberalului gorjean Gheorghe Orzan, dar faima acesteia şi mai ales a afacerii pe care a pus-o pe picioare a depăşit-o cu mult pe cea a tatălui.

Alina a bsolvit Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” şi Târgu-Jiu şi a urmat până la un punct un traseu asemănător cu cel al tatălui, absolvind o facultate cu profil tehnic, cea de Informatică din Bucureşti. Atracţia către modă s-a manifestat chiar din copilărie. Primele încercări au fost făcute la maşina de cusut a bunicilor.

„Atracţia am simţit-o la o vârstă fragedă. De fiecare dată când mergeam în vacanţe la bunici, eram atrasă de maşina de cusut a bunicii şi încercam să confecţionez singură rochii pentru păpuşi. Spre vârsta adolescenţei, devenisem din ce în ce mai pasionată de lumea modei şi încercam să fiu în permanenţă la curent cu ultimele tendinţe cumpărându-mi reviste precum «Vogue», care se puteau procura doar dintr-un singur loc din Târgu-Jiu“ a declarat Alina pentru adevarul.ro

La vârsta de 23 de ani, Alina a luat decizia că este timpul să facă pasul către lumea modei. „Am profitat de faptul că în zona rochiilor destinate evenimentelor festive oferta în piaţă era relativ limitată“, ne explică gorjeanca. Dar, cel mai important moment din viaţa ei a avut loc în anul 2009, când a fondat împreună cu soţul ei compania „Cristallini“, cunoscută acum în toată lumea.

„Cristallini înseamnă rezultatul muncii susţinute a unei întregi echipe de care sunt foarte mândră. m fondat compania în 2009, împreună cu soţul meu. Activitatea se desfăşura la început într-un showroom de 30 metri pătraţi, unde îmi petreceam aproximativ 10-12 ore din timp de luni până duminică. Mai apoi, în decurs de şase ani am avansat de la cei 30 mp la un spaţiu de aproximativ 500 mp, unde se afă acum şi linia de bărbaţi «Consiglieri», lansată anul trecut, iar în incinta întregului spaţiu îşi desfăşoară activitatea aproximativ 40 de persoane. Creaţiile au ajuns cam în toate colţurile lumii: de la SUA, la Nigeria şi până în Australia“, ne povesteşte Alina Cîrstea.

Citeste mai mult: adev.ro/o5fcin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here