Peste două săptămâni începe programul LITORALUL PENTRU TOŢI! Agenţiile de turism au oferte senzaţionale!

1

După minivacanţa de 1 Mai, începe programul “Litoralul Pentru Toţi”. Agenţii de Turism au pregătit şi în acest an reduceri substanţiale pentru cei care îşi vor petrece concediul la Marea Neagră. Campania ia startul peste două săptămâni.

Programul „Litoralul Pentru Toți” vine cu oferte pentru turişti şi în acest an. Românii pot alege să-şi petreacă vacanţa în ţară, economisind bani.

“Pachetele turistice pentru Marea Neagră  sunt la preţuri foarte bune, avantajoase pentru toţi şi toate buzunarele.” a declarat Sofian Zereik, managerul agenţiei Z Tour.

Perioada pentru care se comercializează bilete este cuprinsă între 3 mai – 14 iunie şi 1 septembrie – 15 octombrie 2016. În aceste intervaluri statiunile şi plajele sunt mai libere, perioada fiind perfectă pentru relaxare dar şi pentru un sejur liniştit cu familia.

plaja

Pentru perioadele amintite sunt oferite reduceri semnificative la tariful de cazare pentru sejururile de şase nopti. În cadrul programului se înscriu în fiecare an hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc.

Acestea oferă în cadrul programului pachete turistice de şase nopţi de cazare cu preţuri începând de la 199 Lei/persoană/sejur.

Tot mai mulţi români preferă vacanţele în ţară, tocmai de aceea agenţii de turism sunt convinşi că pachetele din programul „Litoralul Pentru Toți” se vor vinde mai bine în acest an.

” Sunt convins că anul acesta o să vindem mai multe pachete. Cât timp preţurile sunt foarte bune şi Statul vine în ajutor în cadrul acestui program se vor vinde aceste sejururi. Sunt mulţi români care vor să meargă în aceste perioade la Marea Neagră. Aceştia aleg să rămână în ţară, datorită zvonurilor şi restricţiilor din anumite ţări cu plaje. În România se simt mai în siguranţă, aşa că se vor vinde mult mai bine pachetele turistice din cadrul campaniei Litoralul Pentru Toţi.” a declarat managerul agenţiei Z Tour.

sofian

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.