Personalitatea ta este la picioarele tale! Iată ce spune forma picioarelor despre tine

0

Ce putem afla prin forma picioarelor? Știai că sunt trei forme ale picioarelor? Ei bine află că sunt, iar acestea poartă trei denumiri: piciorul egiptean, piciorul grec și piciorul european (drept).Iată ce spune forma piciorului tău despre felul tău de a fi!

Dacă până acum credeai că doar forma ochilor, a palmelor sau a sprâncenelor spun ceva despre persoana ta, iată că și forma picioarelor are ceva de spus. Modul în care sunt așezate degetele picioarelor noastre se află în strânsă legătură cu atitudinea și comportamentul pe care le avem.

Piciorul egiptean

Degetul mare este „liderul” celorlalte degete, fiind cel mai mare dintre acestea. Aceste persoane au o fire rebelă și sunt mai mereu cu „capul în nori”. Nimic nu le poate sta în cale atunci când își propun ceva, fiind persoane foarte îndrăznețe. Iubitoare din fire, aceste persoane se supără destul de repede, mai ales când nu sunt băgate în seamă atunci când își manifestă nemulțumirile.

Au tendința de a se plânge destul de des și nu reușesc să le înțeleagă pe acele persoane care nu văd esența lucrurilor, iar pentru a reuși să le mulțumești, trebuie să depui eforturi considerabile.
Acest tip de persoane nu se lasă conduse de tendințe, ba din contră, par să fie ele acele persoane care dau tonul în modă.

Piciorul egiptean

continuarea pe yve.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.