Nunta oşenească – unul dintre cele mai spectaculoase ritualuri folclorice din România

0

Oşenii nu îşi pierd tradiţia, dar o readaptează şi o reinventează. Se spune că sărbătoarea nunţii în Ţara Oaşului şi porturile tradiţionale de nuntă sunt printre cele mai spectaculoase din întreaga Românie şi de aceea oşenii, oricât de moderni ar fi, nu pot renunţa uşor la o tradiţie atât de strâns legată de propria lor identitate. Vestimentaţia, decorul şi muzica se schimbă într-un luxos spectacol în ton cu mândria lor şi cu puterea lor financiară . Nunta constituie, în primul rând, un rit de trecere, fapt ce presupune efectuarea unor gesturi şi acte rituale bine stabilite prin tradiţie.

Anumite rituri, care astăzi nu se mai păstrează, au avut rolul de a apropia măritişul fetei sau însuratul băiatului, de-a le indica timpul, locul sau persoana care îi era rânduită. Cu doar 20 de ani în urmă se întâlnea în localitatea Batarci practica ghicitului ursitei sau ursitului, a viitorului, folosindu-se diferite obiecte: pahare cu apă, palma, mătura, cărbuni din vatră etc. De asemenea, practica vrăjitoriei a fost şi este în continuare o cale de a prevesti orânditul sau orândita.

Curtatul

Curtatul fetei începe de la vârste fragede: 12 ani, deoarece la 15, 16 ani multe fete sunt măritate. Acest obicei se face în şezători, mai degrabă “în şădere”. Şezătorile de lucru organizate în serile postului de Crăciun, când fetele se adunau pentru a toarce, astăzi nu se mai păstrează. Se mai păstrează încă obiceiul feciorilor de a merge la fete “a şăde” seara, în zilele de sărbătoare şi la sfârşit de săptămână.

nunta-oseneasca1

Peţitul

Peţitul, obicei vechi, care se mai păstrează. Tatăl băiatului trimite la părinţii fetei “un sol” pentru a cere permisiunea să vină la peţit. Familia fetei se pregăteşte pentru seara peţitului cu mâncăruri alese, casa curată. Peţitorii sunt: tatăl băiatului şi alţi doi-trei bărbaţi din neam. Este prezent şi viitorul mire. De obicei femeile nu participă. După ce au stabilit zestrea, tinerii sunt chemaţi în faţa peţitorilor, iar starostele are misiunea de a-i întreba individual dacă într-adevăr sunt neclintiţi în dragostea lor. Răspunsurile celor doi trebuie să fie “Da”, altfel peţitul nu mai are loc.

Chematul

Chematul “strâgatul în nuntă” este un obicei ce încet, încet se pierde din cauza faptului că ‘’danţul’’ nu mai există duminica în sat. Mirele şi mireasa îmbrăcaţi oşeneşte ‘’cheamă’’ la nuntă cu o săptămână înainte de ceremonia propriu-zisă. Duminica ‘’în sat’’ unde sunt adunaţi tineri, bătrâni, mirele strigă cu voce tare: ‘’Fecioraşi şi fete, / Boresari şi neveste / Pe sâmbătă… vă poftim la nuntă’’.

nunta-oseneasca3

Împletitul miresei

Împletitul miresei (coadă lată) se făcea vinerea dimineaţă de către o femeie pricepută. În prezent miresele în ziua nunţii sunt îmbrăcate oşeneşte, dar nu poartă cunună. Obiceiul s-a schimbat, miresele îşi pun cunună în ziua în care cheamă la nuntă. Cea mai îndemânatică meşteriţă consacră 5-6 ore de lucru concentrate numai pentru împletirea părului şi tot atâta vreme pentru aranjarea podoabelor.

Părul lung şi bogat, uns cu untură de porc în trecut şi cu ulei, în prezent este pieptănat cu grijă în jurul capului, secţionat în 4 părţi egale şi apoi grupat în 3 secvenţe distincte. Cu o undrea se alege cărarea dreaptă, centrală, din frunte către creştetul capului. Urmează cele 2 plase, mâini şi cu toate cele 10 degete, împletitura avansează pe rând la ambele părţi laterale ale capului, dinspre ceafă spre frunte.

nunta-oseneasca4

Cusutul steagului

Cusutul steagului are loc vineri sau sâmbătă dimineaţa, ’’Drujbele’’ (fetele de onoare ale miresei) pregătesc cele necesare steagului: două ’’chischineauă’’(baticuri) dintre cele mai frumoase, batistele, ’’perţile’’ (hârtie creponată tăiată faşii), flori din grădină, de obicei ’’barghinoc’’(rozmarin), iar stegaşii (băieţii de onoare) aduc: ’’bota’’ ‚’’zurgălauăle’’ (’’ţurgalauă)- clopoţei, verdeaţă şi câteva cuie.

Din rândul drujbelor mireasa desemnează “drujba cea mare”, iar mirele pe “stegaşul cel mare”. Ei vor conduce întreg ritualul nunţii: cusutul steagului, mersul după nănaşi, ducerea miresei la biserică etc. Se lucrează colectiv atât la casa miresei cât şi la casa mirelui: vinerea (în ajunul nunţii), după masă, drujbele se adună la casa miresei şi îşi pregătesc podoabele pentru steag, iar stegaşii se adună la casa mirelui pregătindu-şi şi ei cele necesare steagului.

Lucrarea (cusutul steagului) se desfăşoară într-o atmosferă de veselie tinerească, cu glume şi ţâpurituri, cu prăjituri şi băutură din partea gazdelor. Obiceiul referitor la cusutul steagului este valabil doar pentru tinerii aflaţi la prima căsătorie ‘’ la întâia căsătorie să fă steag şi să pune cununa’’. Verdeaţa din vârful steagului simbolizează tinereţea ‘’să chie (fie) verde’’, adică tânăr mereu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.