Home / Evenimente / Lansarea filmului Creed II a avut loc în România în stil Hollywood

Lansarea filmului Creed II a avut loc în România în stil Hollywood

Una dintre cele mai așteptate continuări cinematografice a avut premiera aseară în România.Filmul „Creed II” a beneficiat de invitați speciali la evenimentul organizat la Cinema City. Peste 300 de actori, sportivi, jurnaliști și influenceri au vizionat producția cinematografică care reunește actorii Sylvester Stallone, Michael B. Jordan, Dolph Lundgren, Tessa Thompson, Wood Harris dar și pugilistul de origine română Florian „Big Nasty” Munteanu, care în film joacă rolul lui Viktor Drago, fiul fiorosului Ivan Drago. 

Eduard Irimia, creatorul brandului Superkombat, este românul care  l-a reperat în Germania pe Florian Muntean, fost practicant de sporturi de contact, și l-a propus pentru câteva castinguri pentru filme de acțiune. Și, într-un final, Florian a fost ales să joace în  filmul Creed II.

Dar cum a ajuns Munteanu să joace acest rol?

Eduard Irimia, creatorul brandului Superkombat, este românul care  l-a reperat în Germania pe Florian Muntean, fost practicant de sporturi de contact. Boxerul de origine română, care trăiește în Germania, e mare fan al seriei Rocky și, auzind că se face o continuare, a decis împreună cu Eduard Irimia să trimită echipei de producţie trei casete făcute de el care i-au atras atenţia lui Sylvester Stallone, care îl ştia pe boxer de pe YouTube.Odată ce a primit rolul, însă, lucrurile s-au complicat, pentru a că a trebuit să slăbească 9 kilograme (el avea 113 kilograme) pentru a se potrivi cât mai bine cu adversarul din ring, care, în acest răstimp, lucra să câștige masă musculară.

Jordan și Munteanu au petrecut ore în șir antrenându-se pentru film.  Amuzant este că porecla dată de Munteanu lui Jordan a fost „Croşeu de stânga / Left Hook”, care i-a venit în timp de filmau o scenă de box în care Munteanu a uitat să îşi controleze muşchii şi i-a aplicat lui Jordan un croşeu real de stânga.Confruntările de pe ringul din „Creed II” sunt cu atât mai reale cu cât coregrafia minuţioasă  e opera coordonatorului de cascadorii Danny Hernandez, împreună cu Sylvester Stallone şi regizorul Steven Caple Jr.

La premiera din România a filmului „Creed II” au fost prezenți și părinții lui Florian Munteanu, impresarul Eduard Irimia și soția sa, Prințul Paul și Prințesa Lia, Ana Ularu, George Piștereanu, Gabi Antal, Howard Dell, Christopher Milburn, Iulia Verdeș, Andrei Nourescu, Lydia și Eugenia Vadim, Luis Lazarus, Alex Vang, Cosmin Vasile, Cristina Zaharia, Deea Codrea, Mădălina Merca, Bogdan Vlădău, precum și prieteni apropiați ai lui Eduard Irimia.

„Creed II” este un film despre drama de a nu putea scăpa de propriul trecut şi despre nevoia de a găsi un echilibru între viaţa din ring şi cea personală, mai ales când ambele sunt pline de suișuri și coborâșuri.

Scenariul este semnat de Sylvester Stallone și Juel Taylor, personajele făcând parte din franciza Rocky. Producători sunt Irwin Winkler, Charles Winkler, William Chartoff, David Winkler, Kevin King-Templeton și Stallone însuși.

„Cred cu ardoare că viața e ciclică, totul se repetă, totul se compensează. Când am început să îmi imaginez povestea pentru acest film, m-am gândit la păcatele unui tată și la faptul că Adonis singur se luptă cu o grea moștenire. Așa că mi-am pus niște întrebări: cum ar fi dacă și Drago are avea un fiu? Ce fel de moștenire i-ar lăsa?”, explică Sylvester Stallone.

Din 23 noiembrie românii vor putea viziona la cinema „Creed II”, film distribuit de Forum Film România.

About paginadelifestyle

Check Also

Vedetele au descoperit locurile magice din filmul “Spargatorul de Nuci si cele patru Taramuri”

Cui nu îi plac filmele Disney? Toată lumea iubește prințesele frumoase, tinerii curajoși, animalele simpatice ...