Ilinca Vandici este noul ambasador al brandului CUPIO

În urma unui parteneriat semnat la finalul acestui an, Ilinca Vandici devine noul ambasador al brandului CUPIO și continuă cu succes seria parteneriatelor CUPIO cu ambasadori – vedete.

Acum câțiva ani am descoperit produsele CUPIO și treptat am început să le încerc și să le folosesc. M-am îndrăgostit iremediabil de ele, iar aceasta colaborare mă bucură pentru că mereu am promovat produse în care cred și pe care le folosesc”, a declarat Ilinca Vandici.

Răzvan Ștefănescu, owner CUPIO a declarat  despre decizia companiei: „Suntem încântați că Ilinca Vandici s-a alăturat familiei CUPIO și este cel mai nou ambasador al nostru. Împărtășim aceleași valori cu Ilinca și această colaborare deschide noi perspective pe termen lung în beneficiul clienților noștri.” 

Ca o femeie care exemplifică încrederea și frumusețea, Ilinca Vandici este ambasadorul perfect pentru a reprezenta CUPIO: este o femeie activă, un profesionist împlinit, soție și mamă implicată și un model pentru ceea ce înseamnă femeia acestor timpuri.

În calitate de noua imagine pentru CUPIO, Ilinca va apărea în campanii multimedia, inclusiv digitale, în magazine și social media.

Un brand puternic își bucură susținătorii atât prin produse și servicii inovative, dar și aducând în comunitatea sa celebrități îndrăgite de public. Astfel, CUPIO și Ilinca Vandici vor forma o echipă valoroasă care își propune să realizeze împreună o interacțiune atractivă cu publicul brandului.

Similar Articles

Comments

Advertismentspot_img

Instagram

Most Popular