FOTO: Cele mai frumoase locuri de văzut în Dubai, un oraş al superlativelor!

0

Dubai este destinația care te surprinde prin opulență și inovație. Locul unde construcțiile ating înălțimi colosale, iar cartierele sunt flancate de turnuri uriașe cu vederi de poveste. Explorează o destinație mereu la modă, plină de farmec! Te vom convinge cu aceste imagini!

Burj al Arab, simbolul orașului

Supranumit singurul hotel de 7 stele al lumii, Burja al Arab este cu siguranță un resort opulent. Pereții și decorațiunile interioare sunt placate cu aur de 21 de carate, podelele sunt din cea mai fină mamură, iar băile somptuoase au mici elemente din aur și pietre prețioase.

Dubai Marina, districtul cu sclipiri fascinante

Districtul portual artificial este cea mai populară zonă a Dubaiului, unde lumea bună se adună pentru a petrece nopți albe. Dubai Marina este locul construit întegral de mâna omului, cu o lungime de peste 3 km, înconjurat de zgârie-nori și turnuri mărețe. Tot aici se află și cel mai înalt bloc locuibil din lume- Princess Tower care atinge o înălțime amețitoare de 413 metri, adică 101 etaje.

Burj Khalifa, clădirea care pare că străpunge cerul

Cea mai înaltă clădire din lume are vârful asemănător unei săgeți. Clădirea măsoară 829 metri și se laudă cu cele mai multe etaje, în număr de 163. Tot aici, vei găsi si restaurantul aflat la cea mai mare înălțime din lume- 442 de metri.

Dubai Garden, cea mai mare grădină cu flori

Este raiul parfumat al orașului modern, locul pastel care îți dă fiori. În Miracle Garden întâlnești superlativele orașului realizate din mii de flori. Peste 45 de milioane de floricele de toate speciile și în toate nuanțele îți vor încântă privirea.

vezi mai multe pe libertatea.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.