Forma sprâncenelor îţi trădează personalitatea

0

Te-ai gândit vreodată că forma spâncenelor joacă un rol deosebit de important în imaginea ta? Că ele pot schimba radical forma feţei, te pot „slăbi”, „întineri”, te pot face să arăţi mai veselă, mai supărată, mai mirată?! Specialiştii citaţi de Bright Side au analizat mai multe fizionomi şi tipuri de sprâncene, pe care le-au asociat unor trăsături de caracter interesante. Vezi tu unde te încadrezi şi cum eşti percepută de cei din jur.

Sprâncene obişnuite, de lăţime medie şi puţin depărtate denotă respect pentru valori şi integritate. Nu eşti genul care dramatizează, care se agită, ceea ce te face o companie plăcută.

Sprâncene lungi. Astfel de persoane sunt foarte sociabile şi rezistente la stres. Sunt pline de energie, vibrante, care dispun de resurse inepuizabile. Sunt obişnuite şi chiar reuşesc să-şi rezolve singure problemele, rareori se plâng sau cer ajutorul.

Sprâncene scurte. Eşti genul de persoană „cu picioarele pe pământ”, foarte atentă la detalii. Nu-ţi place să-i auzi pe alţii plângându-se de problemele lor, în condiţiile în care ştii şi tu ce înseamnă. Numai că, pentru tine, nimic nu e imposibil de realizat, niciun munte nu e prea greu de urcat.

Sprâncene groase. Ai foarte multă încredere în tine, îţi cunoşti punctele forte, eşti puternică şi faci faţă cu brio conflictelor. Dacă ai un obiectiv clar, nimic nu-ţi stă în cale şi eşti de neoprit până nu-l atingi. Nu-ţi pasă de părerea altora despre tine, fiind mult mai interesată să-ţi trăieşti viaţa după pofta inimii. Eşti ceea ce numim „un spirit liber”.

vezi mai mult pe click.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here