Feeric Fashion Week 2021: Etică și sustenabilitate în fashion

0

A luat startul celei de-a 13-a ediții a Feeric Fashion Week, cea mai creativă săptămână a modei din lume. După un an de pauză, festivalul a revenit cu forțe proaspete, colecții și concepte noi și prezentări spectaculoase în locuri atipice.

Prima zi de prezentări individuale a debutat în centrul comunei Apoldu de Jos, într-o atmosferă rurală de toată frumusețea, ce a impresionat invitații veniți de peste hotare, din  Statele Unite, Franța, Italia, Monaco, Belgia, Pakistan, Spania și Egipt. Invitații au fost primiți în cel mai pur stil românesc, cu pâine și sare, cu săteni îmbrăcați în costume tradiționale și cu un spectacol muzical ardelenesc ce a deschis prezentarea colecției magazinului Apoldist. Fiind primul magazin sustenabil de acest gen, Apoldist oferă clienților posibilitatea de a achiziționa haine cu ajutorul reducerilor, în schimbul articolelor uzate care vor fi reciclate. Colecția prezentată este formată din piese vechi de îmbrăcăminte, reutilizate, restilizate, și astfel puse din nou în valoare.

Din centrul satului, invitații au pornit spre pădurea din apropierea comunei, pentru prezentarea brandului Hooldra. Hooldra este un brand de haine upcycled, care folosește obiecte vechi de îmbrăcăminte, ce sunt trecute prin mâinile unor artiști care le readuc la viață înainte de a fi scoase din nou spre vânzare. Iar pentru că Hooldra propune un nou standard etic în fashion, sustenabil și cu impact considerabil asupra mediului, momentului artistic i s-a alăturat și o campanie mediatică inițiată de Feeric Fashion Week și Humane Society International în România, care își propune să oprească utilizarea blănurilor și pielii naturale în creațiile din modă. Influenceri și jurnaliști în fashion s-au alăturat campaniei #fărăblănuri, susținând încetarea practicii de a crește și sacrifica animale pentru a le transforma în obiecte de îmbrăcăminte. 

Prima seară a prezentărilor individuale s-a încheiat în decorul superb al străzii Cetății, între turnurile Olarilor și Dulgherilor. Bennu a prezentat ieri prima să colecție care amestecă tradiționalul cu inovația, designul și funcționalitatea, toate într-o direcție sustenabilă. Colecția de genți se remarcă prin faptul că este complet ecologică și explorează noi orizonturi prin utilizarea pielii vegane, obținută din coajă de fructe. Alături de gențile create din pielea vegană, cealaltă parte a colecției este compusă din genți refolosite în cadrul unui program de reciclare.

Bianca Popp deschide ziua de astăzi, prezentarea colecției Diva Interioară urmând să aibă loc la ora 13, în parcarea de la etajul II de la Promenada Sibiu. Apoi, la ora 17, Ramelle prezintă o nouă colecție în Piața Aurarilor iar la ora 18, brandul american Bisoulovely prezintă o colecție impresionantă de bijuterii în Turnul Sfatului. Ultima prezentare a zilei este susținută de Alist Boutique Designers și va avea loc la ultimul etaj al clădirii în construcție din Piața Gării.

Feeric Fashion Week are loc între 21 și 25 iulie, la Sibiu. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu.