Maria Constantin a avut parte de un răsfăț de cinci stele în Turcia! Artista a plecat pentru câteva zile în Antalya, acolo unde a fost cazată într-un resort de lux în care nu i-a lipsit nimic, cei de acolo având grijă ca Maria să se simtă ca o regină pe riviera turcească.
A luat o pauză de la concerte și a plecat pentru câteva zile în Turcia! Timp de câteva zile Maria Constantin a fost în centrul atenției: a fost primită cu flori încă de la sosirea pe aeroportul din Antalya și a fost cazată în apartamentul VIP într-unul dintre cele mai bine cotate hoteluri din Belek, Susesi Luxury Resort.
Maria a ajuns în Antalya la invitația NEED TOUR ROMANIA și s-a bucurat de mare, soare și piscine interminabile, de dimineața până seara.Artista a avut parte de o minivacanță perfectă la resortul în care a primit o cameră cu piscină proprie, cu vedere la mare. “Aici mă simt ca o adevărată regină.Oamenii au grijă să nu îmi lipsească nimic. Nu aș mai pleca de aici. Mă relaxez și sunt răsfățată non stop.” spunea Maria în timp ce savura șampania și deserturile primite la piscină.
Maria Constantin a vizitat și câteva obiective turistice din Turcia, a fost la o plimbare cu yacht-ul dar a și cântat la petrecerea Need Tour, la care au participat sute de oameni. Artista a fost extrem de apreciată de turci și deja are invitații pentru a-și petrece vacanța de vară în Antalya, dar și pentru evenimente private organizate de cele mai luxoase resorturi din această zonă.
Cântăreața a profitat de fiecare moment petrecut în Antalya. A stat la plajă pe malul mării, s-a bronzat la piscină, iar seara și-a continuat răsfățul la jacuzzi.