Don Diablo, pentru prima dată în România! Cum a marcat artistul întâlnirea cu publicul român

0

Don Diablo a ajuns pentru prima dată în România! Celebrul DJ a oferit un spectacol senzaţional aseară la evenimentul OVERNIGHT, organizat la Sala Polivalentă din Cluj Napoca. Pentru că a fost prima întâlnire cu publicul român, artistul a ales să marcheze momentul într-un mod inedit.

Mii de tineri au participat aseară la cea mai mare petrecere cu muzică electronică din această toamnă. Organizatorii Untold şi Timaf  i-au adus pe aceeaşi scenă pe cei dintre cei mai apreciaţi dj-i din lume. Dacă pentru Tujamo şi Fedde Le Grand Clujul nu a mai fost străin, Don Diablo a fost la prima vizită în ţara noastră.

Artistul a postat zeci de fotografii şi filmuleţe pe reţelele de socializare, semn că s-a simţit excelent la Overnight.  Pentru a marca întâlnirea cu fanii şi publicul din România, Don Diablo a ales să se fotografieze într-un mod inedit.

Pentru a avea ceva tradiţional românesc în poză, înainte de a ajunge la Sala Polivalentă, acesta a făcut rost de o cunună de usturoi pe care a ţinut-o în mână la finalul evenimentului.

dondiablo

Fotografia a fost postată pe Facebook, cu mesajul “Salutări din România!”. Fanii din alte ţări au şi făcut legătura cu prezenţa artistului în Transilvania şi cununa de usturoi. Aceştia au spus că Don Diablo s-a înarmat cu usturoi pentru a se proteja de vampiri.

Tot la final, celebrul DJ a ridicat şi steagul României, în semn de mulţumire pentru toţi cei care au venit să îl vadă la acest eveniment. Înainte de a părăsi scena, artistul a declarat că s-a simţit excelent în ţara noastră şi se va întoarce aici ori de câte ori va avea ocazia.

dondiablo-overnight

DON DIABLO este un producător si DJ olandez de 36 de ani. A avut numeroase colaborări cu artişti precum Tiesto, Kelis , Diplo şi a remixat piesele unor trupe precum The Chemical Brothers, Gorillaz, Mika şi Bastille.

Pe lângă activitatea lui muzicală, DON DIABLO sau pe numele său real Don Pepijn Schipper are şi o preocupare intensă pentru acţiunile caritabile. DON DIABLO a fost primul ambasador Dance4Life, o campanie susţinută de Naţiunile Unite împotriva SIDA şi HIV. În urmă cu doi ani, dj-ul olandez s-a implicat şi în producerea unor brăţări. Veniturile provenite din vânzările lor au fost donate spre o campanie care luptă împotriva cancerului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here