Designerul român care le-a îmbrăcat pe Lady Gaga și Rihanna este speaker în această primăvară la Cluj Napoca

0

Ingrid Vlasov, singurul designer român invitat consecutiv la Săptămâna Modei din Paris va participa în 10 martie la Conferința de Leadership Feminin The Woman,. Evenimentul  va reuni la Cluj Napoca peste 300 de femei lider din România.

Ingrid Vlasov este unul dintre cei mai apreciați designeri români atât pe plan național, cât și internațional. Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul modei, design-ului și al decorațiunilor interioare, pasiunea sa a fost recunoscută și la nivel internațional. Mai mult, creaţiile ei au fost purtate de celebrități precum Lady Gaga sau Rihanna.

Colecțiile sale vestimentare au fost prezentate de-a lungul timpului la Săptămâna Modei din Paris, alături de Chanel, Valentino sau Alexander McQueen.

Lady Gaga in rochia Ingrid Vlasov Sursa Perfecte.ro

În cadrul Conferinței de Leadership Feminin The Woman, organizat de Libero Events, Ingrid Vlasov va împărtăși din experiența sa publicului prezent.

Aflat la V-a ediție, evenimentul reunește în 10 martie femei dornice de a se dezvolta pe plan profesional și personal prin abordarea subiectelor legate de leadership, management, stil de viață sau CSR în cadrul prezentărilor, dezbaterilor și workshop-urilor incluse în agenda evenimentului.

Ingrid Vlasov speaker The Woman 2016 Sursa arhiva personala

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here