Cum să faci bani în timp ce călătoreşti: povestea cuplului care primeşte sume fabuloase pentru a vedea lumea

0

Pasiunea de a călători aduce bani buni unui cuplu de tineri aventurieri, care au renunţat la confort şi fac înconjurul lumii. La 26, respectiv 24 de ani, Jack Morris şi Lauren Bullen sunt două vedete reale ale reţelei Instagram. Cuplul călătoreşte în unele din cele mai exotice locuri de pe Pământ, postează fotografii pe conturile de pe reţele sociale şi primesc sume fabuloase de bani din partea brand-urilor dornice să se promoveze prin intermediul lor, scrie „Business Insider“.

Cei doi au reuşit să adune împreună peste trei milioane de fani pe Instagram, dar au şi două site-uri separate unde publică fotografii din călătoriile lor. Jack şi Lauren s-au cunoscut în Fiji în timp ce lucrau împreună, iar acum trăiesc în Bali.

Morris a declarat de curând pentru „Cosmopolitan“ că a câştigat chiar şi 9.000 de dolari pentru o singură postare pe Instagram, în timp ce Bullen a primit 7.500 de dolari pentru o singură fotografie postată. Jack a adăugat că nu se asociază cu brand-uri care plătesc pentru o fotografie mai puţin de 3.000 de dolari.

Cum au devenit influenceri 

Lauren spune că a pornit cu foarte puţini followeri, dar în scurt timp a reuşit să îşi formeze o comunitate, iar brandurile au început să o contacteze. „Călătoream destul de mult, dar, practic, jumătate din lună nu făceam nimic. Când brand-urile au început să ia legătura cu mine mi-am dat seama că pot câştiga bani, aşa că am renunţat la job şi mi-am acordat libertatea de a face ce îmi place“, spune ea.

În schimb, povestea lui Jack este diferită. A abandonat şcoala la 17 ani şi s-a angajat pentru a putea supravieţui. După cinci ani se săturase de viaţa pe care o ducea şi a economisit bani pentru un bilet dus către Bangkok, pentru a călători cu bani puţini. „Nu aveam niciun plan şi abia îmi rămăseseră nişte bani. Doar prima noapte am petrecut-o într-un hotel“, îşi aminteşte el.

După câteva luni, veniturile lui Jack se diminuaseră şi începuse să caute o cale prin care să supravieţuiască şi să nu fie nevoit să revină la vechiul job. Aşa că s-a folosit de Instagram, care, atunci, era destul de recent lansat. „În loc să îmi «cresc» contul meu de Instagram am făcut mai multe conturi pentru nişe prin care repostam imagini. Aveam conturi pentru poze cu animale, pentru modă şi maşini. Toate au ajuns la numere importante de followeri. Pur şi simplu mă foloseam de imagini care circulau prin reţea, le repostam şi apoi contactam branduri rugându-le să investească bani în acestea“, a explicat el.

După doi ani, afacerile lui Jack au dat roade, dar nu mai avea timp de călătorit. „Simţeam că puteam să fac munca asta şi din camera mea. Tot ce făceam era să stau mult timp cu telefonul şi cu laptopul în braţe. Uitasem să mai fac ce voiam, adică să călătoresc“, îşi aduce el aminte. Aşa că a vândut conturile pe care le avea, cu excepţia unuia care avea mai mulţi fani.

A reînceput să călătorească şi să trăiască din banii care veneau de pe urma acelui cont. Astfel, a început să posteze fotografii din călătoriile pe care le făcea, câştigând foarte repede mulţi fani, dar şi brand-uri care voiau să se promoveze.

Citeste mai mult: adev.ro/oo0qem

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here