Cum arată centrul de detoxifiere, unic în România, ce se deschide într-un colț de rai din Transilvania

Maramureşul este vestit în întreaga lume drept una dintre ultimele enclave ale tradiţionalismului, locul unde în fiecare duminică sau zi de sărbătoare se duc la biserică îmbrăcaţi în hainele pe care le purtau şi bunicii lor. Locul unde lemnul este considerat religie şi unde zeci de mii de turişti vin anual în căutarea acestor valori.

În inima acestui ţinut de basm ,numit Maramureş,  un moroşan şi-a propus să-şi deschidă o afacere inedită, unică la nivel naţional.

„Am locaţia de câţiva ani şi abia recent am decis să-i dau această destinaţie. Combinăm partea de natură cu cea de sănătate. Mai sunt centre asemănătoare în ţară, la Sibiu şi Târgu Mureş dar nu au condiţiile pe care le avem noi şi preţurile sunt mult mai mari. Similar cu ce avem noi este la Bodrum în Turcia”, a precizat Sorin Creţu, proprietarul Clubului.

20

05

Așezat într-o zonă pitorească, cu o calitate deosebită a aerului, la poalele muntelui Gutâi și la marginea rezervației naturale „Creasta Cocoșului”, Clubul de la Mara își propune realizarea unor programe de creștere a calității vieții, prin protejarea și îmbunătățirea stării de sănătate și energie a oamenilor cât și prin protejarea mediului înconjurător.

Zona în care se află “Clubul de la Mara” este o zonă cu un potențial turistic foarte ridicat, ce permite pe lângă participarea la programele de detoxifiere, o evadare în natură și cunoașterea tradițiilor locale.

13

07

Clubul care se va deschide pe data de 12 martie are deja o mare parte din locuri rezervate de turişti din Satu Mare, Cluj, Bucureşti şi Deva şi practică preţuri promoţionale. Astfel pentru o cură de detoxifiere de 6 zile costă între 2.500 şi 2.800 de lei iar una de 13 zile costă între 5.000 şi 5.600 de lei.

citeşte continuarea aici

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Advertismentspot_img

Instagram

Most Popular