Balerini sau sandale: ce pantofi să porți la rochie?

0
Foto: unsplash.com

Rochiile sunt printre cele mai versatile articole vestimentare din garderoba unei femei și cele mai feminine. În funcție de eveniment și de preferințe, poți opta pentru rochii de zi, de seară, mulate, sport, cloș, midi sau maxi, care să-ți pună în evidență silueta.

Pentru că există atât de multe modele de rochii, probabil ești curioasă cu ce pantofi le porți. Ei bine, balerinii și sandalele sunt doar câteva dintre opțiunile pe care le poți alege, astfel încât să arăți impecabil. Iată ce pantofi să porți la rochie, în funcție de model, din rândurile de mai jos!

Ce rochii se poartă cu balerini?

Dacă ai multe rochii în dressing și nu știi cum să le accesorizezi, balerinii reprezintă soluția optimă. Sunt comozi, versatili și eleganți și arată excelent în picior.

  • Ai o rochie sport, care nu acoperă genunchii? Poart-o cu o pereche de balerini în nuanțe clasice de alb, negru sau nude. Găsești balerini online, în funcție de preferințele tale și de buget, pe care să-i asortezi cu cele mai cool rochii, ideale pentru plimbări în parc sau ieșiri în oraș. Rochia sport se potrivește de minune și cu sandalele cu platformă, cu adidași sau cu espadrile, în funcție de ținuta pe care dorești s-o obții.
  • Rochia casual este ușor de purtat la aproape orice ocazie. În funcție de ocazie, o poți asorta cu pantofi cu toc mic, pantofi cu toc înalt, espadrile, mocasini și balerini.
  • Rochiile în formă de A sunt ideale pentru siluetele feminine, care vor fi puse în evidență de încălțăminte la fel de elegantă. Astfel, când porți o rochie cu croială în formă de A, orientează-te către perechi de balerini feminini, platforme decupate sau pantofi Mary Jane, cu baretă.
  • Ai zile încărcate la birou? Ai nevoie de încălțăminte elegantă, care să-ți ofere un confort sporit când alergi de la un birou la altul. De aceea, este recomandată purtarea balerinilor.

Ce rochii se poartă cu sandale?

  • O rochie de seară, cu spatele gol, reprezintă alegerea perfectă pentru un eveniment important. Poartă un model cu spatele gol sau o crăpătură adâncă pe picior alături de sandale decupate, cu barete pe gleznă. Sandalele sunt singurele opțiuni atunci când vine vorba despre o rochie elegantă.
  • O rochie maxi flatează orice tip de siluetă și este potrivită pentru zilele caniculare de vară. Dacă mergi la mare, ia cu tine un model de rochie vaporoasă, pe care să o porți cu următoarele modele de sandale: cu toc, deschise, sandale plate, fără toc sau sandale romane.
  • Vrei să mergi în club, alături de cele mai bune prietene? Poți opta pentru o rochie mini, în care să te simți sexy și feminină. În ceea ce privește încălțămintea, poți alege dintre pantofi stiletto, sandale decupate sau chiar balerini, cu un toc mic.
  • O rochie elegantă, fără decolteu, arată excelent alături de sandale decupate în dreptul călcâiului. Poartă acest tip de rochie atunci când vrei să-ți pui în valoare silueta și nu uita că accentul va fi pus pe talie și pe forme.

Cumpără modelele potrivite de pantofi, în funcție de rochie și construiește ținute impecabile, care să atragă toate privirile! Sandalele și balerinii reprezintă modele de încălțăminte care nu trebuie să-ți lipsească din garderobă, indiferent de anotimp.