Simți că a venit timpul să faci o schimbare în viața ta, însă nu prea știi de unde să începi? Cu siguranță că mulți dintre noi simt, măcar din când în când, nevoia de a muta munții din loc, adică de a începe să facă lucruri memorabile.
Adevărul este, însă, că schimbările mărețe încep cu pași mici, iar o viață cu sens înseamnă, până la urmă, să te bucuri de frumusețea simplă a fiecărei zile și să faci alegeri conștiente în fiecare zi.
În articolul de azi îți prezenăm 12 trucuri prin care îți poți îmbunătăți calitatea vieții, fără să fie nevoie să faci eforturi colosale:
Trezește-te (mai) devremeTimpul este cea mai importantă resursă pe care o avem și, paradoxal, timpul este resursa care simțim că ne lipsește de cele mai multe ori. În mod sigur nu putem transforma ziua de 24 de ore într-una de 48 de ore, dar putem să învățăm să ne organizăm altfel programul.
Dacă și tu simți că te confrunți cu lipsa timpului sau dacă pur și simplu ți-ar plăcea să reușești să faci unele lucruri și pentru sufletul tău, ce ai zice dacă ai începe să te trezești mai devreme?
Poate fi vorba de o oră sau de 15 minute, în funcție de cum îți este confortabil. Gândește-te că trezindu-te cu doar 15 minute mai devreme, poți să citești câteva pagini în fiecare dimineață sau îți poți savura cafeaua în tihnă.
Dăruiește-ți o mică bucurie în fiecare zi
Fă în fiecare zi ceva pentru sufletul tău. Poate fi orice: savurează cafeaua sau o bucățică de ciocolată, ascultă un podcast, bucură-te de o baie fierbinte și aromată. Poate că nu vei avea mereu foarte mult timp la dispoziție, dar chiar și 10 minute dăruite sufletului tău pot face diferența.
Citește în fiecare zi
Lectura are multiple beneficii în viața noastră: dincolo de faptul că este o modalitate de a ne extinde orizontul cunoașterii, aceasta ne ajută și să ne relaxăm și chiar să ne cunoaștem mai bine. Tocmai de aceea este esențial să citim cât de des putem – de preferat, în fiecare zi.
Integrează lectura în mod firesc în viața ta. Nu are importanță dacă uneori citești 5 pagini, iar alteori 100. Contează doar s-o transformi într-un obicei, și nu într-o activitate rarisimă. Pe CLB găsești numeroase cărți de dezvoltare personală din care poți alege.
Fă o pauză de la tehnologie
Viața noastră este în strânsă legătură cu tehnologia, ale cărei beneficii sunt, fără doar și poate, numeroase și importante. Totuși, uneori tindem să depindem mult prea mult de tehnologie și chiar să uităm să trăim clipa prezentă. Iată și un exemplu: în loc să ne bucurăm de unele conversații offlline, scrollăm fără niciun motiv concret pe rețelele de socializare.
Dacă și tu simți că petreci prea mult timp pe smartphone, tabletă sau laptop, îți propunem să faci o pauză, măcar din când în când, de la astfel de device-uri. Încearcă, de exemplu, să monitorizezi timpul petrecut într-o zi și să-l reduci: dacă petreci 3 ore zilnic, ai putea reduce timpul la 2 ore și 30 de minute. Tu îți stabilești limitele.
Mănâncă mai sănătos
Alimentația ne influențează serios calitatea vieții. Din păcate, nu de puține ori ajungem să avem un stil alimentar dezechilibrat, haotic. Unii dintre noi adoră dulciurile, în timp ce alții sunt mari fani ai produselor semipreparate.
Ce poți face, însă, este să acorzi mai multă atenție produselor alimentare pe care le consumi. Citește lista de ingrediente, optează pentru produse cât mai naturale și încearcă, pe cât posibil, să îți prepari tu mâncarea.
Fă mișcare în fiecare zi
Sportul, la fel ca alimentația, este un factor esențial care își pune amprenta asupra calității vieții. Tocmai de aceea este recomandat să faci mișcare în fiecare zi. Nu te încântă ceea ce tocmai citești, pentru că nu ai fost niciodată fan al activității fizice? Fii fără grijă: când spunem „sport”, nu ne referim doar la activități fizice intense. Important este să găsești un mod de a face sport pe placul tău. Poate fi vorba de o plimbare în aer liber sau de câteva exerciții simple de stretching, dimineața. Din nou, alegerea îți aparține!
Fii recunoscător/recunoscătoare
Practicarea recunoștinței este un obicei care, practicat pe termen lung, îți poate schimba viața. Sigur, viața nu este perfectă, nu totul merge ca la carte întotdeauna, dar asta nu înseamnă că nu ai zilnic un motiv de a zâmbi. Poate că te-ai jucat cu un copilaș, ai savurat cafeaua sau ai revăzut pe cineva drag. La finalul zilei, încearcă să-ți faci o listă, mentală sau scrisă, cu lucrurile din ziua respectivă pentru care ești recunoscător/recunoscătoare.
Investește timp în pasiunea ta
Îți place să gătești și să experimentezi noi și noi rețete? Gătește – chiar dacă reușești s-o faci doar în weekend.
Îți place să pictezi? Pictează – chiar și câteva minute în fiecare seară.
Îți place să dansezi, dar nu îți mai amintești când ai făcut-o ultima oară? Dedică-te din nou pasiunii tale.
Încearcă mereu să găsești echilibrul între responsabilități și pasiunile care te ajută să te dezvolți și care, până la urmă, îț aduc bucurie.
Îndrăznește să încerci lucruri noi
Cu toții avem o zonă de confort din care ne temem să ieșim, dar adevărul este că lucrurile grozave ni se întâmplă, de cele mai multe ori, tocmai pentru că îndrăznim să părăsim această zonă.
Ți-ai dorit întotdeauna să faci cursuri de dans, dar ți-a tot fost rușine să dansezi în preajma altora?
Vrei să înveți o limbă străină neobișnuită, dar crezi că acum e prea târziu?
Nu lăsa teama de eșec să te împiedice să încerci lucruri noi. Găsește curajul înlăuntrul tău, chiar dacă există riscul ca lucrurile să nu-ți iasă din prima. Încearcă încă o dată. Nu te teme de necunoscut.
Vorbește (mai des) cu cei dragi
Sună-ți prietenul sau prietena cu care nu te-ai mai auzit de câteva săptămâni, întreabă-i pe ai tăi ce fac, scrie-i unei persoane dragi de care îți este dor, dar cu care nu ai mai vorbit de nici nu-ți mai amintești când, din cauza timpului.
Timp pare că nu e niciodată, însă timp ne facem – mai ales pentru cei care contează cu adevărat.
Ține un jurnal
Scrisul e terapeutic, scrisul e descoperire, autodescoperire și redescoperire. Și nu, nu trebuie musai să ai talent la scris ca să scrii. Poți ține un jurnal în care să scrii tot ce îți trece prin cap. Astfel, te poți înțelege mai bine și chiar poți găsi rezolvarea unor probleme cu care te confrunți. În plus, ținând un jurnal îți poți urmări evoluția în timp.
Meditează
Mindfulness înseamnă să trăiești clipa prezentă, să fii prezent(ă) aici și acum. Practicile mindfulness au o mulțime de beneficii în viața de zi cu zi, printre care reducerea stării de stres (cu care ne confruntăm cu toții…), reducerea stărilor de anxietate, autocunoașterea și mai buna înțelegere a lumii înconjurătoare.
Există cărți care cuprind diferite tehnici de mindfulness pe care le-ai putea încerca și tu, în funcție de felul tău de a fi și de preferințe.
Pași mărunți și conștienți, în fiecare zi – iată cheia adevăratelor schimbări. A schimbărilor care durează.