Templates by BIGtheme NET
Home / Cluj / UN FAMILION, O CASĂ! Campanie de strângere de fonduri în cadrul Târgului de Crăciun din Cluj-Napoca

UN FAMILION, O CASĂ! Campanie de strângere de fonduri în cadrul Târgului de Crăciun din Cluj-Napoca

Organizatorii Târgului de Crăciun și-au propus să facă mai frumoase sărbătorile unei familii cu o situație locativă de neimaginat. Împreună cu asociația „Acasă”, organizatorii îi invită pe participanții la târg să contribuie pentru a salva o familie din comuna Cojocna, nevoită să întâmpine iarna cu o casă care stă să se prăbușească, și în care locuiesc 4 generații în 20 metri pătrați.

În fiecare an, ajutăm o familie să se întoarcă ACASĂ de Crăciun 

Începând cu anul acesta, organizatorii Târgului de Crăciun își propun să creeze un mecanism prin care o familie care trăiește în condiții greu de imaginat să primească sprijin pentru reconstruire sau îmbunătățirea condițiilor de trai.

Încă de când aveam primele schițe cu privire la cum ne-ar plăcea să fie Târgul de Crăciun din Cluj, inclusesem pe listă o acțiune de responsabilitate socială. Și pentru că anul acesta vorbim despre familion și acel „Acasă” – ca loc de reuniune al familionului – ne-a fost foarte ușor să decidem care ar fi zonele în care ne-ar plăcea să ne implicăm. Ca o continuare firească a dorinței noastre, ne-am adresat asociației nonprofit Habitat pentru Umanitate Cluj și am aflat că, din acest an, chiar numele lor a devenit „Acasă”, ceea ce ne-a arătat că ne aflăm pe drumul cel bun” – declară Alexandra Crăciun, reprezentantul Târgului de Crăciun.

La fiecare cumpărătură din târg, 1 leu merge către Familia Lorincz

Organizatorii Târgului de Crăciun și echipa asociației Acasă vor strânge împreună fonduri în timpul evenimentului din Piața Unirii, în folosul familiei Lorincz: 12 oameni, din 4 generații diferite, nevoiți să locuiască într-o încăpere de 20 de metri pătrați. Întreaga familie supraviețuiește din pensia bunicii și salariul mamei, angajată într-o regie publică din Cluj-Napoca, ceea ce nu le permite să își îmbunătățească singuri condițiile de trai, în ciuda eforturilor membrilor majori ai familiei. În plus, în prag de iarnă, casa în care se adăpostesc este aproape de prăbușire din cauza unor probleme de structură, ceea ce pune și riscul destrămării familiei.

Clujenii care vor să îi ajute sunt invitați în Piața Unirii: fiecare cumpărătură din Târgul de Crăciun garantează 1 leu care va merge către cauza aleasă de organizatori. În plus, asociația Acasă va construit în cadrul târgului o mini-căsuță demo, pentru a arăta întregii comunități faptul că există soluții prin care îi putem ajuta pe cei mai puțin norocoși și a-i invita să se implice în misiunea de a ajuta fiecare familie să aibă o locuință decentă. Toate fondurile strânse în cadrul evenimentului vor fi folosite, în primul rând, pentru a asigura o soluție de urgență pentru familia Lorincz, care să protejeze familia de pericolele imediate puse de venirea iernii, iar ulterior asociația va căuta soluții permanente de locuire decentă.

Mai multe detalii despre familia Lorincz (fotografii, video) și această campanie socială puteți urmări pe www.familionuldecraciun.ro/acasă. Donații suplimentare pot fi făcute în contul asociației Acasă, IBAN RO82 BTRL 0130 1205 9825 76XX, deschis la Banca Transilvania Cluj și menționând la destinația sumei “donație Familion 2017”.

Asociația PRIMA DATĂ ACASĂ este o organizație non-profit fondată la Cluj-Napoca în anul 1999 și care, până în 2017, a funcționat sub denumirea Habitat pentru Umanitate Cluj. În cursului anului 2017, voluntarii locali au ales să își continue misiunea cu forțe proprii și cu sprijinul comunității locale, pe baza celor 18 ani de experiență în a ajuta familii muncitoare, cu venituri mici, să ajungă pentru prima dată Acasă.

About paginadelifestyle

Check Also

Cel mai așteptat festival de muzică retro din România, în această sâmbătă la Cluj-Napoca!

Mult așteptatul festival de muzică retro din România, WE LOVE RETRO, va avea loc în ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *