Templates by BIGtheme NET
Home / Cluj / Festivalul de Toamnă al Economiei Germane-Herbstfest 2017 aduce din nou Oktoberfestul la Cluj!

Festivalul de Toamnă al Economiei Germane-Herbstfest 2017 aduce din nou Oktoberfestul la Cluj!

Festivalul de Toamnă al Economiei Germane- Herbstfest (Wirtschaft. Kultur. Networking), organizat de Clubul Oamenilor de Afaceri de Limbă Germană din Transilvania de Nord (DWNT) se apropie cu pași repezi și vestește, pe ritmuri bavareze, începutul lunii octombrie. Așa cum v-am obișnuit, Oktoberfest-ul Clujului, ajuns deja la a șasea ediție, va avea loc în Piața Unirii, timp de trei zile, între 29 septembrie şi 1 octombrie.

Pieței Unirii i se adaugă două locuri de desfășurare a evenimentelor aflate sub umbrela ”Zilelor Clujului German”: Aula Magna a Universității Babeș Bolyai, acolo unde vor avea loc patru dezbateri tematice ai căror invitați sunt nume grele din toate domeniile (Cord Meier-Klodt, Emil Hurezeanu, Dacian Cioloș, Moise Guran, Dragoș Anastasiu, Daniel Metz, etc); și librăria Humanitas, care va găzdui un invitat special, Cătălin Dorian Florescu, laureatul cărţii anului 2011 din Elveţia, pentru „Jacob se hotărăşte să iubească”. De origine română, el a emigrat la 15 ani și s-a stabilit în Elveția, unde a studiat psihologia și a lucrat o lungă perioadă de timp într-un centru de reabilitare a persoanelor dependente de droguri. Acum vine special pentru Herbstfest la Cluj, unde va ține două lecturi publice, atât în germană, cât și în română, duminică, 1 octombrie, de la ora 11.00, respectiv 14.00.

Și tot duminică, Centrul Cultural German din Cluj, prin directorul său, Ingo Tegge, alături de redactorul șef al Stuttgarter Zeitung, Ingmar Volkmann, vor duce dezbaterea culturală la un alt nivel, pornind de la titlul ”Europa se dezvoltă împreună – Provocări culturale. German Festzelt Culture (trad. aprox.: cultura germană a corturilor de distracție)”.

Dacian Cioloș, Moise Guran, Emil Hurezeanu, la dezbaterile Herbstfest

Dacă ziua de duminică este dedicată artei și culturii, în celelalte două zile ale festivalului, dezbaterile pun accentul pe semnificațiile, implicațiile, obligațiile, promisiunile și …consecințele unui an aniversar pentru România- 2017.

Sub titlul „10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană”, dezbaterea politică organizată vineri, 29 septembrie, la Aula Magna UBB aduce sub același acoperiș nume importante de invitați: Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei în România și omologul său Emil Hurezeanu, Vasile Pușcaș, fost negociator-şef al României cu UE, Dragoș Anastasiu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane- AHK, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, Daniel Buda, europarlamentar, Johannes Becker, CEO la TPA România.

Moderatorul evenimentului, Moise Guran, va aborda câteva teme majore, precum: ”Calea spre integrare – Care sunt schimbările? Rolul Germaniei și al României și responsabilități în cadrul UE”, sau ”25 de ani de parteneriat între România și Germania. Potențial și viziuni de viitor”

Ideile extrase vor fi continuate și transpuse în cifre a doua zi, sâmbătă, 30 septembrie, când, de la ora 14.30, dezbaterea va sta sub semnul „Puterii economice germană și a influenței acesteia asupra structurii economiei românești”. Se vor aborda subiecte de actualitate: evoluția Germaniei la nivelul de putere economică și de mare exportatoare a lumii, investiții, modele de afaceri și branșe germane în România și ce poate învăța țara noastră pentru a profita mai mult de acestea.

La această întâlnire publică vor lua parte ex-premierul Dacian Cioloș, Ambasadorul Romaniei in Germania Emil Hurezeanu, Sebastian Metz, managerul general AHK Romania, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, Daniel Metz- CEO NTT, fostul ministru al Muncii, Dragos Pîslaru, eveniment moderat de catre Dragoș Anastasiu, Managerul General Eurolines și prezentat de către NTT Data, partener oficial și principal al Herbstfest.

Prima dezbatere a zilei de sâmbătă, de la 12.30, va fi axată pe ”Investițiile în Învățământ – Baza dezvoltării economice” și va ridica probleme precum:drumul prin dezvoltare și inovație către succes, sau ce poate învăța România de la Germania în acest domeniu.

Dezbaterea va fi prezidată de Jürgen Ruprecht, Manager General Robert Bosch, iar printre oaspeți vor distinșii profesori de la Universitatea Stuttgart, decanul Rainer Gadow și Oliver Riedl, cu o vasta experiență în Cercetare și Dezvoltare în companiile Audi și Volkswagen, Michael Jaumann, coordonator DAAD- IC București,
alături de alți distinși profesori ai UTCN și UBB Cluj. De asemenea, Matilda Soare, de la AHK România va ține o prezentare pe tematica structurii învățământului în Germania și România. Evenimentul este prezentat de catre Robert Bosch Romania.

Dirndl-Show by Irina Silaghi

Și, cum din German Festzelt Culture nu poate lipsi ideea de ”Lederhosen” (port popular tradițional german pentru bărbați) și ”Dirndl” (port popular tradițional german pentru femei), la ediția de anul acesta momentul fashion va fi o prezentare de modă în ton: “Dirndl Show Irina Silaghi”, un proiect care include 16 rochii “Dirndl”- atat piese cu broderii tradiționale din Transilvania, cât și piese tradițional-moderne.

Fiecare piesă este lucrată manual, creată special pentru această prezentare și prezentată în exclusivitate pe 30 septembrie 2017. Fiecare piesă va fi purtată de un ”model” atipic, de către o persoană al cărei istoric personal îmbină trecutul cu prezentul: femei care activează în domenii diferite de activitate, dar și de etnie diferită (română, germană, maghiară, slovacă, armeană, ucraineană, etc).

Și copiii au festivalul lor: Laternefest la Herbstfest

Pe întreaga durată a festivalului, în Piața Unirii va fi amenjat un colț al copiiilor: un Kids Zone powered by Happy Color, un zid de pictură oferit de MaPk, un atelier de confecționat lampioane și învățat cântecele în germană pentru Laternenfest – Sarbatoarea Lampioanelor oferit de Scena Urbană, și multe alte surprize.

Copiii vor avea parte atât de activități educative și culturale, cât și de activități distractive și interactive: ateliere de îndemânare, creație și improvizație, concursuri, spectacole de teatru, demonstrații de dresaj canin.

Distracția Oktoberfest se mută pentru trei zile la Cluj

Pe scena Oktoberfest din Piața Unirii, instalată într-un cort de peste 1.000 mp, programul artistic va curge în valuri precum berea adusă special din Germania și, precum mâncarea servită la cele două puncte mari de catering (cu restaurant și bar), va fi nemțesc 100%!

După succesul de anul trecut, Klaudia und die Burzenland Party Band revin la Herbstfest cu un program și mai variat, urmând să întrețină atmosfera și sâmbătă, și duminică, după ce, binențeles, deja tradiționala Fanfară din Foieni va da startul distracției în stil nemțesc! În fiecare zi de festival, la scena Oktoberfest vor fi organizate concursuri și tombole cu premii, iar marea surpriză este concursul Miss Herbstfest, pentru care înscrierile se vor face pe loc, jurizarea se va face în online, iar premiile vor fi dintre cele mai năstrușnice…în offline!

Și anul acesta, ca la fiecare ediție, deschiderea oficială a festivalului, prezentată de compania Bielomatik România, va fi marcată prin cepul dat butoiului de bere de către primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, împreună cu reprezentanții DWNT Ludger Thol și Florin Sabou. Berea va curge apoi râuri, atât în cortul Oktoberfest- unde specialitățile de bere vor fi nemțești 100%, cât și în zona cortului VIP, unde vor fi organizate sâmbătă și duminică sesiuni de degustare și prezentare de bere artizanală fabricată de producători locali.

About paginadelifestyle

Check Also

ATB și Salvatore Ganacci la Festivalul Castanelor! Ce alți artiști au mai fost invitați

Celebrul DJ ATB și Salvatore Ganacci au fost invitați la Festivalul Castanelor, eveniment desfășurat anual ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *