Templates by BIGtheme NET
Home / Cluj / Fenomenul UNTOLD: cine sunt cei mai doriți artiști pentru ediția din 2018?

Fenomenul UNTOLD: cine sunt cei mai doriți artiști pentru ediția din 2018?

Festivalul Untold este așteptat de zeci de mii de tineri în fiecare an. Devenit un adevărat fenomen, evenimentul se află și pe lista de preferințe a străinilor care ajung în țara noastră pentru a vedea mai mulți artiști celebri, pe aceeași scenă. Ce așteptări au fanii de la ediția din 2018? Aflăm imediat!

Organizatorii Untold urmează să anunțe numele artiștilor care vor urca pe scenele festivalului în acest an. Fanii sunt nerăbdători, la fel și noi, așa că am alcătuit o listă cu cele mai dorite nume pentru #untold2018!

Cel mai așteptat DJ este cu siguranță olandezul Armin van Buuren. Artistul cucerește festivalierii cu muzica trance, iar publicul îl adoră. Armin a declarat că Untold pentru el “este punctul culminant al verii”, asta însemnând că așteaptă cu nerăbdare să revină la acest festival.

Printre cei mai așteptați DJ-i se numără și Martin Garrix, tânărul desemnat cel mai bun DJ din lume, conform DJ Mag Top 100 DJ-s. El a fost invitat la Untold în 2016, iar după ce set-ul lui a fost un adevărat succes, Martin a fost dorit și la ediția din 2017. Zeci de fani așteaptă cu nerăbdare revenirea lui în România.

Calvin Harris, cel mai bine plătit DJ din lume,in 2017, este și el așteptat de fanii Untold. Celebrul DJ a colaborat cu ariști, precum Rihanna, Ellie Goulding, Katy Perry, John Newman și mulți alții și se află pe lista dorințelor festivalierilor din România.

Steve Aoki a concertat pentru prima dată la festivalul Untold anul trecut. Deși vremea nua fost tocmai favorabilă , fanii lui Aoki s-au distrat până în zori alături de artist. Momentul cel mai interesant a fost celebrul ‘Cake Face’,atunci când Steve a aruncat mai multe torturi în public. Steve a declarat că publicul român este unul dintre favoritele lui, iar fanii , la rândul lor abia așteaptă să îl revadă din nou pe scena Untold.

Don Diablo, DJ-ul care ‘parcă te duce în viitor’ prin muzica lui, este apreciat de publicul român. În 2017, Don a lansat 9 piese, a participat la cele mai mari festivaluri din lume și s-a clasat pe locul 11 în topul celor mai buni DJ-i ai lumii, drept urmare, fanii înrăiți abia așteaptă să îl vadă din nou pe celebrul artist și pe scenele din țara noastră.

Cântăreața Ellie Goulding a avut un succes imens în 2017, cand a cântat pentru prima dată la acest eveniment. Festivalierii au cântat împreună cu Ellie versurile melodiilor sale și dorința este extrem de mare ca momentul să se repete la Untold 2018.

Celebrul duo de DJ americani, numit The Chainsmokers, este așteptat de festivalieri încă de la prima ediție a evenimentului. Acești DJ-i s-au bucurat de un succes imens după lansarea piesei ‘Closer’, care are aproape 2 miliarde de vizionări pe Youtube, dar au multe hituri cunoscute, precum ‘Don’t let me down’, ‘Something Just Like This’ și multe alte. Poate anul acesta îi vedem la Untold.

Frații Dimitri Vegas & Like Mike au participat la fiecare ediție a festivalului, iar publicul este fascinat de muzica lor. În 2017, Dimitri Vegas & Like Mike au ocupat locul 2 în cadrul Top 100 DJs organizat de DJ Mag și au oferit showuri spectaculoase peste tot în lume. Ei sunt de asemenea așteptați la Cluj.

The Weeknd, celebrul artist american este așteptat de mii fani. Printre cele mai cunoscute melodii ale artistului se număra ‘The Hills’,  ‘Starboyn’ dar și ‘Can’t Feel My Face’. Toate ar putea fi auzite pe scena principală a festivalului Untold dacă s-ar îndeplini dorința fanilor artistului,care nu sunt deloc puțini.

David Guetta este cu siguranță artistul pe care fiecare ascultător de muzică electronică îl știe. DJ-ul a fost invitat la prima ediție a festivalului, unde a făcut un show senzațional, iar publicul așteaptă cu nerăbdare să îl vadă din nou în cadrul acestui eveniment.

Dua Lipa, tânăra cântăreață cu un talent excepțional se află și ea pe lista festivalierilor din România. Cele mai cunoscute melodii ale artistei sunt ‘New Rules’ ‘Be The One’ și “Hotter Than Hell’ și sunt extrem de dorite pentru vara acestui an la Cluj Napoca.

Hardwell este unul dintre cei mai apreciați DJ-i, ocupând locul partu în topul celor mai buni DJ-i ai lumii. Artistul a participat la acest eveniment în anul 2016 și 2017, iar fanii abia așteaptă să îl vadă din nou.

Tiësto, DJ-ul de origine olandeză, este unul dintre cei mai buni DJ-i ai lumii. După show-ul incendiar din anul 2016, el a cucerit și publicul de la Untold așa că este extrem de dorit și la ediția din acest an.

Afrojack este un alt DJ extrem de iubit și dorit la festivalul Untold. Ultimele sale apariții au avut un real succes la festival, iar fanii și-au manifestat dorința pe rețelele de socializare de a-l revedea din nou pe artistul lor preferat pe scena Untold.

Marshmello, DJ-ul misterios este și el așteptat la Cluj de mii de fani. În 2017, a concertat pentru prima dată la Untold și a avut un succes uimitor. Marshmello a colaborat cu artiști precum Selena Gomez, Khalid și mulți alții.

KSHMR, DJ-ul american a ocupat locul 12 în topul celor mai buni DJ-i ai lumii, iar festivalierii abia așteaptă să îl vadă la acest festival. Artistul a colaborat cu artiști, precum Tiësto, R3hab sau Hardwell și este foarte apreciat în lumea muzicii EDM.

John Newman, cântarețul de origine britanică a cucerit publicul român de la prima sa apariție la Untold, în anul 2015. În 2017, foarte mulți fani l-au așteptat să revină la acest festival, iar artistul nu i-a dezamăgit nici de data aceasta. Sigur este dorit și la următoarea ediție.

 

Redactor: EVELIN CSEH

About paginadelifestyle

Check Also

Peste 6000 de oameni au trăit magia Crăciunului alături de Ștefan Bănică într-un Concert Extraordinar de Crăciun!

Cele mai frumoase cântece de Crăciun dar și melodii de pe cel mai nou album ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *