Templates by BIGtheme NET
Home / Travel / DESTINAȚIE DE WEEKEND: Băile Figa. Relaxare și distracție, pe bani puțini

DESTINAȚIE DE WEEKEND: Băile Figa. Relaxare și distracție, pe bani puțini

În inima Transilvaniei, într-un peisaj de vis se află o adevărată oază de relaxare. Situată la doar trei kilometri de orașul Belcean (jud.Bistrița Năsăud), un complex balnear este locul perfect pentru cei care își doresc să se relaxeze și să se distreze în același timp. Zeci de mii de turiști ajung în sezonul estival la Băile Figa. 

Complexul balnear Băile Figa fost inaugurat în 25 iunie 2010, fiind construit cu ajutorul unor fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene . Staţiunea se întinde pe 15 hectare şi este aşezată într-o depresiune înconjurată de păduri, la doar 3 km de oraşul Beclean. Aici se găseşte o oază de sănătate având în vedere că proprietăţile apei sărate şi a nămolului sunt asemănătoare cu cele de la Techirghiol.

Amenajarea celor 15 hectare de teren pe care se întinde parcul balnear se bucură de aprecierile şi admiraţia tuturor celor care vizitează parcul balnear de la Beclean. Toate spaţiile şi amenajările de aici au fost bine gândite, staţiunea oferind un loc perfect de relaxare, dar şi o oaza de sănătate, având în vedere că apele sărate şi nămolul de aici au proprietăţi vindecătoare.

Pe vremuri era doar un loc mlăştinos populat doar de animale, parcul balnear a devenit acum o atracţie turistică remarcabilă, cu multe spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii, un centru spa cu o piscină interioară cu apă dulce, jacuzzi, saună, două bazine exterioare uriaşe cu apă dulce şi unul cu apă sărată, un bazin rustic cu nămol, un lac sărat şi un râu leneş, pe care turiştii pot pluti relaxant, pe colace şi barcuţe gonflabile.

De asemenea, toboganele cu jet de apă au devenit unul din locurile favorite ale tuturor celor ce se bucură de vacanţe şi timp liber la Figa, copii şi adulţi savurând plini de energie şi bucurie aceste facilităţi de divertisment.

Turiștii au parte aici de mai multe facilități. În stânga aleii principale se află terenurile de sport, cele două bazine uriaşe cu apă dulce, plaje cu iarbă sau nisip şi şezlonguri, precum şi locurile de joacă pentru copii, Râul Leneş, cu bazin şi tobogan acvatic, iar pe partea dreaptă, străjuiesc staţiunea uriaşele toboganele acvatice, plaja cu nisip şi piscina cu apă sărată.

Jos, spre liziera pădurii, se află, într-un cadru natural deosebit, lacul sărat ,,Cerbul’’, şi ale trei plaje, una cu pietriş fin, una cu nisip şi una cu iarbă. În capătul aleii se află clădirea cu bazinul de apă dulce, centrul spa şi sala de fitness, iar alături – o terasă în stil rustic, unde turiştii se pot relaxa în voie.

Peste tot, pe plajele cu nisip, pe plaja lacului sărat, pe gazonul artificial de la râul leneş, se găsesc şezlonguri, într-un număr mare, şi umbrele protectoare, astfel ca turiştii să aibă parte de cele mai confortabile condiţii.

Bazinele exterioare cu apă dulce şi jacuzzi-ul exterior, oferă un spaţiu generos pentru toţi iubitorii înotului şi ai sporturilor acvatice. În imediata vecinătate a unuia dintre bazinele cu apă dulce a fost ridicată şi o frumoasă saună, construcţia avînd forma unei căsuţe rustice, realizată integral din lemn.

Un loc principal de atracţie al staţiunii Băile Figa îl constituie cele trei tobogane uriaşe şi cea de-a doua piscină cu apă dulce caldă. Această piscină este locul de colectare pentru utilizatorii celor trei tobogane acvatice,care au în total cinci piste de alunecare pe apă.

Tot în parcul balnear ,,Băile Figa,, copiii au la dispoziţie un parc de joacă generos, amenajat cu mobilier ecologic, din lemn, un parc de aventură, o tiroliană şi un labirint verde, din arbuşti de tuia, locuri în care cei mai mici vizitatori ai băilor se pot distra minunat.

De asemenea staţiunea mai are amenajări cu locuri pentru picnic, o zonă cu un mic lac cu apă dulce, împrejmuit cu băncuţe şi cu un podeţ de lemn, pentru odihnă şi relaxare, precum şi alte pasaje şi podeţe rustice, care asigură vizitarea orcărui punct al parcului balnear

Potrivit Primăriei Municipiului Beclean, între preferinţele turiştilor se regăseşte şi noul bazin uriaş cu apă dulce, care a fost construit în spatele terenului de fotbal. Acest nou bazin, care a fost dat în funcţiune la începutul sezonului estival 2014 vine să suplimenteze facilităţile de relaxare şi de divertisment oferite de către parcul balnear de la Beclean, pentru a face faţă cât mai bine afluxului extraordinar de turişti care vin la băi, mai cu seamă în week-enduri şi în perioada concediilor.

Nici pentru cazare nu trebuie să își facă griji turiștii. Dacă la început singurele unităţi de cazare erau hotelurile şi pensiunile din Beclean, acum, după patru ani, lângă Băile Figa, au apărut cabane turistice , pensiuni şi o zonă de căsuţe de vacanţă, toate investiţii private, ceea ce asigură în jur de 1.000 de locuri de cazare pentru turişti.

Ștrandul de la Figa este renumit pentru prețurile extrem de mici, atât la intrare cât și la cazări sau alte servicii din interior.

Accesul în complexul balnear costă 15 lei/pe zi pentru adulți, iar pentru copiii sub vârsta de șapte ani este gratuit. Doritorii își pot procura și abonamente de intrare pentru o lună, aceastea costă 50 de lei.

About paginadelifestyle

Check Also

Prima clinică de Micropigmentarea Scalpului cu un singur ac, deschisă la Cluj-Napoca

La Cluj-Napoca, la finalul lunii Octombrie a fost lansat în premieră națională prima clinică de ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *